Nu mă așteptam. Am găsit pe calculator un text de care uitasem. Mi-aduce aminte de niște cursuri de vară obligați să le facă profesorii ca să-și poată justifica salariul primit pe timpul vacanței de vară. Iată-l :


Era într-o toamnă târzie. Câteva oltence veniseră în târgul Sibiului cu ceapă,morcovi și ce le mai prisosea lor. Ca din senin, când aproape își terminară marfa, începu a bate un vânticel subțire iar apoi se lăsă un ger ca în mijlocul iernii. Ce să facă bietele femei ? Câteva s-au dus în sala de așteptare a gării, dar și aici era frig. Două, mai cu dare de mână, văzură un afiș care anunța o piesă de teatru. Întrebară pe o cucoană, că unde o fi teatrul ? Iacă, aci, în clădirea din dreapta voastră. Intrară ele acolo, văzură cum stă treaba și-și luară bilet, tocmai acolo, sus la cucurigu. Era cald și bine. Se termină spectacolul și trebuiră să iasă afară. Avură noroc, trenul de Piatra Olt nu plecase încă. În sala de așteptare se întâlniră cu celelalte surate.
- Unde fuserăți fă ?
- Ei, unde, la "tiatru".
- Și cum fu acolo ?
- Cum să fie ? Multă lume și căldură din belșug.
- Doar atât în două ceasuri ?
- Mai era a acolo, zise cealaltă, o podișcă de scânduri pe care erau oameni de tot râsul.
- Da, da la urmă fu grozav de bine.
- De ce, fă?
- Păi, se împărțiră "baltoane". Luarăm și noi fo câteva. Într-adevăr papornițele celor două erau burdușite, din una atârna ceva ca o coadă de vulpe.
Cam așa spunea un banc, pe la mijlocul secolului trecut, actorul Costel Rădulescu care primise titlurile de Artist emerit și Laureat al premiului de stat.

Stătea domnul Rădulescu în fața unei halbe de bere și povestea frumos comesenilor. Deodată se uita la ceas
Ce-o fi făcând Liudmila acum? Desigur se gândește la mine. Cred că începe a se îmbrăca de oraș. Acuma, sigur, a plecat spre încoace. Trec doar câteva minute și iată în ușa barului de la Împăratul Romanilor o blondă cu un piept generos. Domnul Costel se ridică în picioare, trage scaunul de sub masă invitând-o să șadă.
După ce se așează îi spune numai lui, dar se aude și pe la alte mese: Comandă, dragă și nișe mititei că zău dacă am avut timp să gătesc ceva.

Mai așteaptă încă tinerii de atunci sa-l întâlnească pe “Slăvitul” Costel Rădulescu. Nu-l vor mai întâlni decât în propriile lor amintiri confundându-l cu Rică Venturiano, cu Hagi Tudose, cu Omul cu Mârțoaga ori cu atâtea alte personaje.

Odată la o masă de la Grădina de vară Veneția l-am văzut pe maestru stând de vorbă cu un alt maestru, cu George Calboreanu. O fi vreun turneu al teatrului Național din București ? L-am întrebat pe Nani Dobra, jurnalist, pe atunci, directorul școlii din satul Amnaș.
- Nu, dragă, o fi venit și el pe acasă.
- E de pe la noi ?.
- Cum de nu știi ? S-a născut printre sașii din Turnișor. O mai fi având rude pe aici, vecini ori prieteni din copilărie.
Tot prin domnul Costel mi-aduc aminte de actorul Mircea Crișan.
Era vară, o vacanță lungă pentru cadrele didactice, dar și Relache pentru actori. Ca să nu stea degeaba, și să ia banii de pomană, s-au organizat cursuri de vară pentru artiștii amatori. M-am înscris la regie teatru. Am întârziat în prima zi. Cu sfială am intrat în amfiteatrul Școlii populare de artă de pe strada Odobescu. La catedră era domnul Costel Rădulescu. Am dat să mă așez pe un loc liber de lângă ușă, dar acesta m-a observat și, cu o voce răsunătoare a strigat spre mine. De unde vii slăvite și care-i al tău nume?
Trebuie că n-am răspuns destul de clar și a zis cu voce puternică.
0, nu bâiguii, ci, spune răspicat!
Am mai zis odată, cum mi-a cerut și am văzut că a făcut un semn cu creionul pe o hârtie. Deci m-a pus prezent. Am participat la cursuri de artă actorului turuind fără greș: „Capra calcă piatra, piatra crapă-n patru crăpar-ar capul caprei", etc etc.
Ne ținea și cursul de istoria teatrului insistând mult asupra lui Stanislavsky. Cursul s-a terminat cu un spectacol. S-a pus în scenă o scurtă piesă de Mircea Crișan intitulată La Bloc. Am făcut zeci de repetiții, Eu eram personajul numit nehotărâtul